-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBrăţări electronice de urmărire pentru medici, la Timișoara

Brăţări electronice de urmărire pentru medici, la Timișoara

Unitatea medicală timişoreană stă pe un butoi cu pulbere după ce conducerea a închiriat brăţări electronice pentru monitorizarea angajaţilor. Managerul instituţiei medicale susţine că măsura este menită să eficientizeee activitatea. Sindicatul reclamă ilegalitatea demersului, iar în scandal a intervenit şi PSD

Conducerea Spitalului Municipal Timişoara a decis introducerea unui sistem de monitorizare electronică a personalului. Sistemul presupune purtarea unor brăţări electronice cu ajutorul cărora munca medicilor şi asistentelor să poată fi controlată. Sistemul ar fi trebuit să fie deja funcţional, dar aplicarea lui a fost amânată, momentan fiind montată pe holuri aparatura necesară monitorizării. 

„În condiţiile în care unii medici au unul – doi pacienţi externaţi pe lună, normal că nu o să le convină să le poarte. Vreau să îşi facă meseria pentru care îşi iau salariul, nu se poate să vii o oră pe zi la lucru sau deloc. Costul de monitorizare este de 70 de lei per persoană pe lună, dacă sistemul îşi dovedeşte eficienţa îl vom păstra. Vrem să mobilizăm personalul să îşi facă treaba”, a declarat managerul Spitalului Municipal din Timişoara, Daniel Maliţa, pentru publicaţia pressalert.ro.

Proiectul, contestat aprig de sindicate

Iniţiativa managerului de la Spitalul Municipal Timişoara a stârnit reacţia sindicatelor. Cartel Alfa a reacţionat susţinând că sistemul este închiriat de la o firmă privată (n.red. Deltatel SRL), serviciile fiind plătite lunar de către spital. „În prezent, pentru cele trei secţii pentru care se implementează sistemul, costurile se ridică la aproximativ 6.000 de euro pe lună.  Spitalul are însă în total 23 de secţii, care îşi desfăşoară activitatea în 14 clădiri, astfel încât, extinderea sistemului, aşa cum se doreşte, ar duce la o cheltuială de circa 28.000 de euro pe lună pentru întregul spital”, susţin sindicaliştii de la Cartel Alfa.

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa a mai arătat că dacă se doreşte monitorizarea calităţii actului medical, in primul rând trebuie asigurate condiţiile minime pentru această calitate. „Lipsesc medicamente, instrumentar şi consumabile, însă personalul este obligat să poarte dispozitive de 200 de euro fiecare, cu stresul suplimentar că dacă se pierde, trebuie să-l plătească”, mai spun sindicaliştii.

Citește continuarea pe Adevărul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS