4.8 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElon Musk a pierdut 50 de miliarde de dolari în doar două zile

Elon Musk a pierdut 50 de miliarde de dolari în doar două zile

Elon Musk a pierdut 50 de miliarde de dolari până acum în această săptămână, după ce acţiunile Tesla Inc. au scăzut pentru a doua zi consecutiv, relatează Bloomberg.

Este cea mai mare scădere de două zile din istoria Bloomberg Billionaires Index şi cea mai mare scădere de o zi după scăderea de 36 de miliarde de dolari a lui Jeff Bezos, după divorțul său de MacKenzie Scott în 2019. Prăbuşirea Tesla vine pe fondul unor zile tumultoase pentru producătorul de automobile electrice.

Totul a început când Musk şi-a întrebat urmăritorii de pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10% din acţiunile companiei, situaţie dublată de vestea că fratele său Kimbal a vândut acţiuni chiar înainte de sondaj. În urma acestor ştiri, Michael Burry, investitorul făcut celebru prin filmul „The Big Short” a anunţat că Musk doreşte să-şi vândă o parte din acţiuni pentru a-şi acoperi datoriile personale, conform Mediafax.

Scăderea reduce avantajul lui Musk faţă de Bezos ca cea mai bogată persoană din lume la 83 de miliarde de dolari. Musk l-a depăşit pe fondatorul Amazon pentru prima dată în ianuarie, diferenţa dintre cei doi crescând recent la 143 de miliarde de dolari, o cifră mai mare decât averea neta a lui Bill Gates, al patrulea cel mai bogat om din lume. În pofida scăderii, averea lui Musk este încă în creştere cu 70% în acest an, datorită câştigurilor Tesla şi a unei evaluări mai mari pentru SpaceX.

Capitalizarea bursieră a Tesla s-a menţinut peste 1 trilion de dolari, un punct de referinţă pe care compania l-a atins luna trecută, după ce rezultatele din al treilea trimestru au depăşit aşteptările pieţei. De asemenea, comanda de 100.000 de maşini făcută de compania de închirieri auto Hertz Global Holdings a contribuit semnificativ la ascensiunea recentă a Tesla.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS