Persoanele care transportă numerar în valoare de 10.000 euro sau mai mult, acesta trebuie declarat autorităților competente din statul membru prin care aceștia intră sau ies din Uniunea Europeană și trebuie să-l pună la dispoziția lor pentru control.
Conform unei Hotărâri de Guvern, publicată în Monitorul oficial, cei care nu declară pot primi amendă între 3.000 – 50.000 lei, dar nu mai mult de 60% din valoarea numerarului nedeclarat. Practic, constituie contravenție neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit.
Aceasta intră în vigoare de la finalul săptămânii viitoare.
La stabilirea valorii numerarului nedeclarat se ia în considerare cursul de schimb utilizat de autoritatea vamală
La stabilirea valorii numerarului nedeclarat se ia în considerare cursul de schimb utilizat de autoritatea vamală potrivit reglementărilor vamale, conform HotNews.
În cazul în care numerar neînsoțit în valoare de 10.000 euro sau mai mult intră sau iese din Uniune, autoritățile competente ale statului membru prin care numerarul intră sau iese din Uniune pot să solicite expeditorului sau destinatarului numerarului sau unui reprezentant al acestora să facă o declarație de informare în termen de 30 de zile.
*numerar neînsoțit înseamnă numerarul care constituie o parte a unui transport care nu este însoțit de un purtător
Autoritățile pot reține numerarul până când expeditorul sau destinatarul ori un reprezentant al acestora face declarația de informare.
Guvernul a adoptat această Hotărâre
Obligația de informare cu privire la numerarul neînsoțit nu se consideră îndeplinită în cazul în care declarația nu este făcută până la expirarea termenului, informațiile furnizate sunt incorecte sau incomplete sau dacă numerarul nu este pus la dispoziție pentru control.
Guvernul a adoptat această Hotărâre pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018.