-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAustria a raportat un nou record zilnic de infectări Covid

Austria a raportat un nou record zilnic de infectări Covid

Austria a înregistrat 13.152 de contagieri în ultimele 24 de ore, un nou record zilnic, precum şi 48 de decese, potrivit bilanţului anunţat sâmbătă de autorităţile sanitare din această ţară, informează Agerpres.

Cu aceste noi cazuri, incidenţa din ultimele şapte zile la 100.000 de locuitori a ajuns la 814,6, cel mai ridicat număr de la declanşarea pandemiei în martie 2020.

Experţii locali atribuie această recrudescenţă a cazurilor din ultimele săptămâni, ritmului scăzut al vaccinărilor cu schema completă, care în Austria se situează la 65 % din populaţie, departe de alte ţări europene, precum Spania, care se apropie de 80 %.

Situaţia din spitale este tot mai critică, cu 2.282 de persoane internate, dintre care 421 la terapie intensivă (ATI).

În cel mai grav dintre momente, în mijlocul valului al doilea de iarna trecută, peste 700 de pacienţi erau internaţi la ATI.

Creşterea numărului de contagieri se înregistrează în statele federale din Austria Superioară şi Salzburg, unde de luni se va institui un lockdown pentru persoanele nevaccinate. Aceste persane vor putea ieşi din casă doar pentru a merge la locul de muncă, a cumpăra produse de primă necesitate, sau a face o scurtă plimbare.

Este, în schimb, interzis celor nevaccinaţi accesul în centre comerciale, baruri şi restaurante, în sălile de coafor, cosmetice sau de sport, precum şi la evenimente sportive sau culturale, printre altele.

Guvernul federal austriac, format din democrat-creştini şi verzi, urmează să se întâlnească cu guvernatorii a nouă state federale, cu scopul de a impune măsura de izolare persoanelor nevaccinate din întreaga ţară, de la mijlocul săptămânii viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS