4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiderul antivaccinist al extremei drepte din Austria are Covid-19

Liderul antivaccinist al extremei drepte din Austria are Covid-19

Liderul formaţiunii austriece de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, cunoscut pentru scepticismul său faţă de vaccinarea anti-COVID-19, a anunţat luni că a contractat această boală, transmite agenţia DPA.

Într-o postare pe Facebook, Kickl a precizat că el şi familia sa au dezvoltat simptome. ”Îmi pare rău să vă anunţ că astăzi am primit din partea autorităţilor vestea că un test PCR pe care l-am făcut ieri este pozitiv”, a scris pe reţeaua de socializare politicianul în vârstă de 53 de ani.

De când a început pandemia partidul său respinge măsurile antiepidemice decise de guvern

De când a început pandemia partidul său respinge măsurile antiepidemice decise de guvern şi le califică drept limitări ale libertăţii. Herbert Kickl a prezentat luna aceasta un aşa-numit ”plan B” de combatere a virusului, în care sugerează ca în locul vaccinării să se pună accentul pe tratarea timpurie a bolnavilor de COVID-19. El a pledat şi pentru folosirea ivermectinei ca tratament.

Liderul extremei drepte austriece a primit în mod repetat critici din partea medicilor şi guvernului de la Viena

Cu campania sa antivaccinare şi în favoarea unor terapii nerecomandate, liderul extremei drepte austriece a primit în mod repetat critici din partea medicilor şi guvernului de la Viena.

În Austria a intrat în vigoare luni un lockdown impus persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19, care vor putea să-şi părăsească locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS