-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn şofer de tir care aştepta la frontieră a depistat că are migranţi ascunşi în remorcă

Un şofer de tir care aştepta la frontieră a depistat că are migranţi ascunşi în remorcă

Un şofer de TIR care efectua un transport de marfă în Germania a depistat, marţi, că în remorcă erau ascunşi migranţi, el auzind zgomote în timp ce stătea în coloană pentru controlul de frontieră, astfel că a alertat autorităţile, a informat Poliţia de Frontieră Arad.

Incidentul a avut loc la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Camionul transporta confecţii metalice la o o societate comercială din Germania, însă şoferul a auzit din cabina sa zgomote venind din interiorul remorcii.

„Şoferul a declarat că în timp ce se afla în coloana de automarfare a auzit zgomote din compartimentul pentru marfă, astfel că, în urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi printre confecţiile metalice, trei cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 de ani, solicitanţi de azil în ţară noastră”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră Arad.

Migranţii ar putea fi cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS