-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDarius Vâlcov, achitat într-un dosar de corupție

Darius Vâlcov, achitat într-un dosar de corupție

Curtea de Apel Craiova a dispus, joi, achitarea definitivă a lui Darius Vâlcov, într-un dosar în care fostul ministru de Finanţe a fost trimis în judecată pentru instigare la dare şi luare de mită.

În acelaşi dosar au fost achitaţi alţi trei inculpaţi: Eduard Cincu, subinginer cadastru la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, Mircea Dogaru, jurist la o firmă de cadastru, şi Elena Marinela Calotă-Sălcianu, administrator al SC Millenium Topographica SRL.

Darius Vâlcov şi ceilalţi inculpaţi primiseră decizii de achitare şi la instanţa de fond – Tribunalul Gorj, decizie menţinută de Curtea de Apel Craiova, prin respingerea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov a iniţiat constituirea a trei societăţi care acţionau ca un tot unitar – SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.

Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Conform anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi exercitat „activităţi de determinare mediată”, în urma cărora doi angajaţi ai societăţii Millenium Topographica SRL, controlată de Vâlcov, i-au dat lui Eduard Cincu câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012 – 2015, sumă necuvenită şi neevidenţiată în actele contabile.

Banii au fost remişi pentru ca funcţionarul de la OCPI Olt să avizeze documentaţia cadastrală întocmită de către angajaţii Millenium Topographica SRL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS