6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateObiceiurile greşite şi comportamentele riscante din trafic duc la victime

Obiceiurile greşite şi comportamentele riscante din trafic duc la victime

4 din 10 şoferi români nu semnalizează toate manevrele pe care le fac în trafic, potrivit unui sondaj realizat în cadrul campaniei „Fii treaz la volan!“. 1 pieton din 2 consideră că este semnificativ mai riscant să folosească o trecere ascunsă de maşini parcate

8 şoferi români din 10 declară că parchează într-un loc nepermis cu o relativă repetitivitate. Cu toate acestea, majoritatea conducătorilor auto sunt de acord că maşinile parcate neregulamentar îngreunează circulaţia.
Întrebaţi de ce parchează/ opresc maşina într-un loc nepermis, atunci când fac acest lucru, 43% declară că opresc doar pentru o perioadă scurtă de timp.

4 din 10 şoferi români nu semnalizează toate manevrele pe care le fac în trafic. Pe de altă parte, 8 din 10 sunt de acord că semnalizarea este extrem de importantă în trafic pentru siguranţa rutieră.
Aproape 60% dintre şoferi nu le cer pasagerilor de pe locurile din spate să poarte centura de siguranţă.
63% dintre pietoni nu consideră că traversarea prin locuri nepermise este o activitate atât de periculoasă.
1 pieton din 2 este de părere că traversarea pe la o trecere de pietoni ascunsă de maşini parcate reprezintă un risc semnificativ mai mare decât traversarea pe la o trecere cu vizibilitate.

Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie

Obiceiurile greşite şi comportamentele riscante din trafic – tema principală a ediţiei din acest an a campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie Fii treaz la volan! – stau, din păcate, la baza accidentelor rutiere înregistrate în ţara noastră.

În contextul apropierii Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie, APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor relevă rezultatele unui sondaj online, desfăşurat în cadrul campaniei FII TREAZ LA VOLAN!, la care au participat peste 11.000 de repondenţi, din care peste 10.500 de şoferi, ce a urmărit să analizeze o parte dintre obiceiurile conducătorilor auto şi ale pietonilor.

Conform acestuia, atât şoferii, cât şi pietonii, sunt conştienţi de riscul la care se expun prin anumite comportamente şi atitudini, dar nu urmăresc întotdeauna sau nu consideră că au întotdeauna posibilitatea să elimine astfel de obiceiuri periculoase.

Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie (World Day of Remembrance – WDoR) este comemorată anual, începând din 2005, în a treia duminică a lunii noiembrie. În 2021, data la care sunt comemorate victimele accidentelor de circulaţie este 21 noiembrie.

Semnalizarea

80% dintre şoferii care au participat la sondajul desfăşurat în cadrul campaniei „FII TREAZ LA VOLAN!” consideră că semnalizarea este extrem de importantă în trafic pentru siguranţa rutieră, iar 18%, „destul de importantă”.

Mai mult decât atât, 67% dintre şoferi consideră că, dacă nu semnalizează, le creşte semnificativ riscul de a fi implicat într-un accident din vina altui şofer, iar 18% – că un astfel de risc creşte moderat. De asemenea, 68% consideră că le creşte riscul de a provoca ei un accident, iar 20% – că le creşte moderat riscul de a provoca un accident.

Cu toate acestea, nesemnalizarea este un fenomen întâlnit des pe şosele şi chiar o acţiune pe care o parte din ei o întreprind în timp ce conduc. Astfel, 55% dintre respondenţi declară că semnalizează fiecare manevră pe care o fac în trafic, în timp ce 40% semnalizează „majoritatea manevrelor”.

De asemenea, întrebaţi cât de des întâlnesc în trafic şoferi care nu semnalizează, 44% au declarat că acest lucru se întâmplă de fiecare dată când circulă cu maşina, iar 50%, destul de des.

Parcarea într-un loc nepermis

Doar 1 şofer din 5 (21%) declară că nu opreşte niciodată într-un loc nepermis. 60% dintre conducătorii auto fac acest lucru rar, încercând să evite cât de mult pot astfel de situaţii, 16% – din când în când, doar când nu găsesc loc în altă parte, iar 3% – aproape de fiecare dată când parchează în oraş.

Întrebaţi de ce parchează/ opresc maşina într-un loc nepermis, atunci când fac acest lucru, 43% declară că opresc doar pentru o perioadă scurtă de timp, 23%, deoarece nu au găsit loc permis în zona în care aveau nevoie în momentul respectiv, 16% – fiindcă nu există niciun loc permis de parare în zona în care aveau nevoie să oprească, în timp ce 18% motivează că e un loc care nu încurcă, oricum, circulaţia.

Mașinile parcate nergulamentar îngreunează circulația

Cu toate acestea, majoritatea respondenţilor sunt de acord că maşinile parcate neregulamentar îngreunează circulaţia: 48% apreciază că acestea îngreunează „foarte mult traficul”, iar alţi 43% – destul de mult.

De asemenea, în cadrul sondajului, respondenţii au fost întrebaţi ce atitudine ar avea faţă de situaţia „un şofer staţionează, pe avarii, blocând banda 1 de circulaţie”. 37% dintre conducătorii auto sunt de părere că este o situaţie foarte gravă şi ar trebui luate măsuri. Pe de altă parte, 34% sunt de părere că este o situaţie deranjantă, dar nu sunt necesare măsuri, 16% consideră că nu e o problemă gravă, chiar dacă ei evită să facă acest lucru, iar alţi aproape 9% consideră că nu e o problemă gravă, deoarece fac şi ei acelaşi lucru ocazional.

Centura de siguranţă

Aproape 83% dintre conducătorii auto care au participat la sondaj sunt de acord că centura de siguranţă este un dispozitiv care îi protejează semnificativ în caz de accident, iar alţi 13% consideră că oferă o protecţie medie. Cu toate acestea, aproape 60% dintre şoferi nu le cer pasagerilor lor de pe locurile din spate să poarte centura de siguranţă.

Pietonii

Obiceiurile greşite ale pietonilor sunt o altă problemă care conduce la victime pe şosele. Aşadar, este extrem de important ca aceştia să conştientizeze că un comportament greşit în trafic îi poate pune în pericol. Conform sondajului desfăşurat în cadrul campaniei „FII TREAZ LA VOLAN!”, doar 46% dintre pietoni consideră că există „obiceiuri greşite” care le pot creşte într-o mare mare măsură riscul de a fi implicat în accident rutier, în timp ce alţi 46% consideră că obiceiurile greşite le pot creşte acest risc doar într-o mică măsură. 8% dintre pietoni sunt de părere că nu există obiceiuri greşite care le pot creşte riscul de accident rutier.

Întrebaţi cât de riscant li se pare să traverseze prin locuri nepermise, 36% declară că este „foarte riscant”, şi de aceea nu fac acest lucru. Pe de altă parte, 63% nu consideră că această activitate este una atât de periculoasă şi traversează neregulamentar: 37% dintre pietoni consideră că traversarea prin locuri nepermise este un obicei destul de riscant, de aceea fac acest lucru cu atenţie, după ce s-au asigurat, 17% îl consideră doar uşor riscant, iar 9% sunt de părere că această activitate nu este deloc riscantă, tocmai pentru că fac acest lucru cu atenţie, după ce s-au asigurat.

Centura de siguranță

Cât de riscant li se pare pietonilor să traverseze pe la o trecere de pietoni ascunsă de maşini parcate? Pentru peste jumătate din ei (53%) riscul este semnificativ mai mare faţă de o trecere cu vizibilitate, 22% sunt de părere că riscul este uşor mai mare faţă de o trecere ascunsă, în timp ce 22% consideră că riscul este acelaşi cu cel de la o trecere cu vizibilitate.

În ceea ce priveşte purtarea centurii de siguranţă, 75% consideră că purtarea acesteia îi protejează semnificativ în caz de accident rutier, iar 56% poartă centura de siguranţă doar atunci când stau pe locul din faţă dreapta al maşinii, atât în oraş, cât şi în afara localităţii. Doar 22% dintre pietoni poartă centura de siguranţă şi când stau pe locurile din faţă, şi când stau pe locurile din spate, atât în oraş, cât şi în afara localităţii.

Eşantion

La sondajul desfăşurat online în perioada 9 – 20 septembrie 2021 au participat, în total, 11.298 de respondenţi, dintre care 10.562 de şoferi – 74% conduc zilnic, iar 19%, de câteva ori pe săptămână. Majoritatea participanţilor (92%) este formată din persoane cu vârste între 18 şi 55 de ani: 43% se încadrează în grupa de vârstă 18-25 ani, 28% au între 35 şi 55 de ani, iar 21%, între 26-34 ani. 70% dintre participanţii la sondaj sunt bărbaţi, iar 30% femei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS