-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFocar de coronavirus la Penitenciarul Ploiești

Focar de coronavirus la Penitenciarul Ploiești

Un nou focar de coronavirus a fost înregistrat de autorităţile sanitare în judeţul Prahova, 11 deţinuţi de la Penitenciarul Ploieşti fiind confirmaţi cu noul coronavirus, a informat, sâmbătă, Prefectura Prahova, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, cele 11 persoane private de libertate care au fost testate pozitiv au fost transferate la Penitenciarul Bucureşti-Jilava.

Alte trei focare de COVID-19 sunt active în judeţ, ele fiind la o societate comercială din Câmpina, la un sanatoriu din Buşteni şi la un centru rezidenţial din municipiul Câmpina.

Conform raportării zilnice a autorităţilor, numărul pacienţilor COVID internaţi în spitalele din judeţ a scăzut, în prezent fiind internate 376 de persoane, dintre care 26 la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 109 cazuri noi de îmbolnăvire şi încă 8 decese asociate.

Rata de infectare la nivelul judeţului este de 3,35 cazuri la mia de locuitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS