0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANPC a dat amenzi de 136.000 de lei în pieţele din Sectorul 4

ANPC a dat amenzi de 136.000 de lei în pieţele din Sectorul 4

Aproximativ 900 de kilograme de produse din carne şi lactate au fost retrase de la comercializare, în urma unor controale ale comisarilor de la Protecţia Consumatorilor în pieţele din Sectorul 4 al Capitalei. Totodată, s-a dispus suspendarea temporară a activităţii pentru Piaţa Berceni, implicit pentru toţi comercianţii de acolo, şi pentru magazinul Mega Image din Piaţa Reşiţa, iar alţi 15 operatori economici au fost opriţi temporar să presteze servicii. Pentru neregulile găsite (vitrine neigienizate, cu rugină, alimente cu mucegai), au fost date amenzi de 136.000 de lei, informează News.ro.

Echipe de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPCR) Bucureşti-Ilfov au verificat, luni, modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu în pieţele Sudului, Berceni Olteniţei, Reşiţa, Străduinţei din Capitală, precum şi la magazinele din incintele acestora, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Astfel, au fost controlaţi 26 de operatori economici şi au fost date amenzi contravenţionale în valoare totală de 136.000 de lei.

De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de retragere definitivă de la comercializare a circa 900 de kilograme de produse alimentare cu deficienţe (preparate din carne şi produse lactate) şi oprire temporară a prestării de servicii, pentru 15 operatori economici.

Totodată, s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată de cel mult 6 luni pentru doi operatori economici, respectiv Piaţa Berceni, implicit a tuturor operatorilor economici care activau în interior, şi a magazinului Mega Image din Piaţa Reşiţa.

Cele mai importante deficienţe constatate au fost: utilizarea unor vitrine frigorifice igienizate necorespunzător (cu zone cu rugină), comercializarea unor legume şi fructe cu modificări organoleptice (consistenţă moale, mucegai, lovituri mecanice), nerespectarea temperaturilor recomandate de producător pentru preparatele din carne, mezeluri, produse lactate, vitrina asistată din incinta magazinului cu brânzeturi şi mezeluri prezintă rugină, zone exfoliate şi scurgeri de lichid provenite de la produsele alimentare expuse, apă şi resturi alimentare, comercializarea unor produse nesigure,  nerespectarea condiţiilor de depozitare pentru membranele naturale; prezenţa mucegaiului, a exfolierilor de vopsea, pânzelor de păianjen, conductelor cu izolatii realizate din saci din plastic (la nivelul tavanului), pubele amplasate în vecinătatea imediată sau chiar cu contact cu ambalajele cu produse agricole şi depozitarea excesivă a mărfurilor agricole în spaţiile dintre tarabe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS