0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoua tulpină africană a coronavirusului, analizată de OMS

Noua tulpină africană a coronavirusului, analizată de OMS

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se va reuni vineri pentru a evalua situația epidemiologică ca urmare a identificării noii variante Covid-19 în Africa de Sud, pe fondul temerilor că aceasta ar fi și cea mai agresivă dintre tulpinile noului coronavirus, relatează The Guardian.

Ședința OMS va stabili dacă varianta B.1.1.529 este ”una de interes” sau ”una îngrijorătoare”. Varianta care a fost idendificată marți a atras atenția inițial pentru că prezintă ”un număr extrem de mare de mutații”.

Liderii mai multor state au reacționat deja fiind emise alerte de călătorie

Liderii mai multor state au reacționat deja fiind emise alerte de călătorie și noi restricții pentru cetățenii din regiune, chiar și piețele financiare au reacționat.

Oficialii din India au emis vineri o nouă alertă

Oficialii din India au emis vineri o nouă alertă, impunând monitorizarea și testarea riguroasă a celor care vin din Africa de Sud, Botswana și Hong Kong.

Marea Britanie a anunțat suspendarea temporară a curselor aeriene spre și dinspre Africa de sud, Botswana, Namibia, Zimbabwe, Lesotho și Eswatini începând cu vineri noaptea, în timp ce persoanele care vin din aceste țări sunt obligate să intre în carantină.

Israelul a anunțat că va urma exemplul britanic și le va interzice cetățenilor săi să călătorească în aceste state.

Un număr mai mare de mutații nu înseamnă neapărat că tulpina este mai contagioasă decât alte variante

Un număr mai mare de mutații nu înseamnă neapărat că tulpina este mai contagioasă decât alte variante ale noului coronavirus. În august, varianta C.1.2 din Africa de Sud a stârnit îngrijorări, însă nu a fost niciodată clasificată drept una de interes sau periculoasă.

La ședința de vineri, OMS va decide dacă va acorda variantei B.1.1.529 un nume inspirat de alfabetul grec. Dacă va face acest lucru, cel mai probabil, noua variantă se va numi Niu (a treisprezecea literă din alfabetul grec).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS