Ziua Bucovinei este sărbătorită, în fiecare an, la data de 28 noiembrie. În 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, la Cernăuţi, moţiunea unirii Bucovinei cu Regatul României, scrie Agerpres.
Plenul Senatului României a adoptat, la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma a fi sărbătorită ca Ziua Bucovinei. Camera Deputaţilor, forul decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015. Cu prilejul acestei sărbători, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice, pot organiza manifestări cultural-ştiinţifice. Fondurile necesare pot fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale ori ale instituţiilor publice.
Legea nr. 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie, Ziua Bucovinei, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 28 octombrie 2015. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015, potrivit www.cdep.ro.
Adunare naţională la Cernăuţi
La 14/27 octombrie 1918, la iniţiativa fruntaşilor bucovineni Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu a fost organizată, la Cernăuţi, o importantă adunare naţională. La aceasta au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă bucovineană, dar şi alţi reprezentanţi ai populaţiei româneşti. „Reprezentanţii poporului din Bucovina, întruniţi astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei, se declară în puterea suveranităţii naţionale Constituantă a acestei ţări româneşti; Constituanta hotărăşte unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent şi va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania şi Ungaria”, conform lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Totodată, s-a constituit un Consiliu Naţional. Acesta era alcătuit din 50 de membri reprezentând diferite pături sociale, al cărui preşedinte era Dionisie Bejan, „spre a conduce poporul român din Bucovina şi a-i apăra drepturile şi spre a stabili o legătură între toţi românii”. Consiliul Naţional a format Consiliul Secretarilor de Stat (cu caracter de guvern), compus din 14 membri şi un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor şi în componenţa căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Puşcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea şi L. Tomoioagă. Hotărârile Adunării Constituante au avut o importanţă deosebită în desprinderea de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naţionale, în vederea unirii cu Ţara.
Teritoriul Bucovinei devenind locul de dispută între români şi ucrainieni
Renunţarea la guvernare a împăratului Carol I (1916-1918), în urma înfrângerii Puterilor Centrale, a aruncat întregul imperiu într-o stare de anarhie. Teritoriul Bucovinei a devenit locul de dispută între români şi ucrainieni. Consiliul Naţional Român a cerut, în această situaţie, guvernului de la Iaşi să trimită de urgenţă trupe pentru a împiedica acţiunile ucrainenilor şi extinderea anarhiei bolşevice. Regele Ferdinand a admis această cerere. La 11 noiembrie, trupele române comandate de generalul Iacob Zadic au intrat în Cernăuţi. La 12 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Naţional care a declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie, îşi impune autoritatea asupra întregii Bucovine.
În aceste împrejurări, la 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei. La acestea au participat 74 de delegaţi ai Consiliului Naţional, 13 delegaţi ai ucrainenilor, şapte ai germanilor, şase ai polonezilor, precum şi alte câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei.
Regele Ferdinand I a consfinţit actul unirii Bucovinei cu România
Preşedintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moţiunea. Aceasta s-a constituit într-o hotărâtă declaraţie de unire, subliniind caracterul românesc al Bucovinei şi asuprirea naţională din 144 de ani de stăpânire străină. Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”. Atât reprezentantul polonezilor, Stanislaus Kwiatkowski, cât şi cel al germanilor, Alois Lebouton, s-au pronunţat în favoarea unirii, conform lucrării „Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).
Regele Ferdinand I a consfinţit actul unirii Bucovinei cu România, prin decretul din 18/31 decembrie 1918, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice, respectiv Iancu Flondor şi Ion Nistor, au intrat în Guvernul României condus de Ion I.C. Brătianu. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă, la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.
Citeşte şi: Israelul îşi închide graniţele pentru toţi străinii din cauza Omicron
