-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe pregătesc noi reguli pentru plata bonelor, menajerelor și a altor prestatori casnici

Se pregătesc noi reguli pentru plata bonelor, menajerelor și a altor prestatori casnici

Un proiect de Lege privind reglementarea activităţii prestatorului casnic prevede, pe lângă definirea acestuia şi o serie de reguli legate de modul în care proprietarii gospodăriilor îi pot plăti.

Potrivit acestuia, prestatorul casnic este persoana fizică care desfăşoară activităţi casnice ocazionale într-una sau mai multe gospodării, în schimbul unei remuneraţii acordate exclusiv sub formă de tichete de activităţi casnice.  

Principalele reglementări prevăzute în actul normativ constau în instituirea unui sistem de plată şi evidenţă a persoanelor care desfăşoară activităţi casnice ocazionale în baza unor tichete de activităţi casnice, cumpărate de beneficiar şi preschimbate ulterior în numerar de către prestatorul casnic, după reţinerea contribuţiilor şi a impozitului aferente, în acest fel prestatorul dobândind calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale şi de sănătate.   

Tichetul de activităţi casnice este un bon valoric destinat plăţii contravalorii activităţilor casnice efectuate de către prestatorul casnic şi conţine elemente specifice de siguranţă, serie şi număr unic, care permit individualizarea şi urmărirea acestuia.   

Astfel, la finalul prestării serviciilor stabilite de comun acord, pe baza numărului de ore efectuate şi a negocierii între părţi, beneficiarul casnic va înmâna prestatorului numărul de tichete de activităţi casnice aferent valorii serviciului prestat. 

Cine va emite tichetele

Tichetele de activităţi casnice sunt emise de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Atât achiziţia, cât şi preschimbarea în bani a tichetelor de activităţi casnice se realizează prin intermediul ANOFM, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, respectiv la agenţiile locale şi punctele de lucru ale acestora, la punctele de acces ale furnizorului de serviciu poştal universal desemnat în numele acestora sau prin Platforma electronică de evidenţă a desfăşurării activităţilor casnice, respectiv prin aplicaţia mobilă pusă la dispoziţie gratuit de ANOFM.   

„Tichetele de activităţi casnice pot fi emise atât în format fizic, pe suport de hârtie, cât şi electronic. Acestea nu sunt transferabile şi pot fi utilizate numai de către prestatorul casnic care le-a primit, care are obligaţia să le preschimbe în numerar până cel târziu în a 15-a zi a lunii următoare lunii în care a fost prestată activitatea casnică, în vederea dobândirii sau menţinerii calităţii de asigurat în sistemele asigurărilor sociale şi asigurărilor sociale de sănătate”, se arată în documentul citat.    Tichetul de activităţi casnice poate fi preschimbat în numerar în maximum 12 luni de la data primirii acestuia de către prestatorul casnic. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS