-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBătrână păcălită să trimită 4000 de lei pentru ”operația” fiului său

Bătrână păcălită să trimită 4000 de lei pentru ”operația” fiului său

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu au reţinut două persoane bănuite de săvârşirea de înşelăciuni prin metoda ”Accidentul”. O a treia persoană, încarcerată într-un penitenciar din ţară, este cercetată în cadrul aceluiaşi dosar penal, potrivit g4media.

În 29 noiembrie, în jurul orei 15:00, o sibiancă, în vârstă de 85 de ani, a fost sunată pe telefonul fix de către un bărbat, care, sub pretextul că este medic, i-a solicitat femeii banii de care dispune, în vederea acoperirii cheltuielilor necesare operaţiei fiului acesteia, care ar fi suferit un accident. Femeia a oferit 4.000 de lei unei tinere, care s-ar fi prezentat la domiciliu ca fiind asistenta medicului, aşa zisa asistentă fiind însoţită de un bărbat, care i-ar fi asigurat transportul cu maşina.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu i-au depistat pe cei doi în trafic, au oprit autoturismul şi i-au identificat, asupra lor fiind descoperit şi un plic în care se aflau 4.000 de lei. S-a constatat că este vorba despre o tânără, în vârstă de 16 ani şi un bărbat, în vârstă de 32 de ani, ambii sibieni, faţă de aceştia fiind luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore.

În acelaşi timp, la Penitenciarul Arad, s-a desfăşurat o acţiune conexă celei din municipiul Sibiu, în urma controlului efectuat asupra unui deţinut, sibian, în vârstă de 37 de ani, fiind descoperit un telefon mobil, despre care există suspiciunea că ar fi fost folosit pentru apelarea femeii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS