-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat din Giurgiu a murit în incendiul care i-a mistuit casa

Un bărbat din Giurgiu a murit în incendiul care i-a mistuit casa

Trupul unui bărbat, în vârstă de 74 de ani, din localitatea Valea Bujorului, judeţul Giurgiu, a fost găsit carbonizat în propria locuinţă după ce în imobil a izbucnit un incendiu violent, informează Agerpres.

„ISU Giurgiu a fost solicitat în noaptea de miercuri spre joi să intervină în localitatea Valea Bujorului după ce o casă a luat foc. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent în interiorul camerelor şi la acoperiş, iar unul dintre pereţii casei şi tavanul s-au prăbuşit. Din cauza faptului că era noapte, flăcările au fost observate târziu de vecinii care au sunat la 112 şi au spus pompierilor că în casă locuieşte un bătrân.

Salvatorii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului dar, din nefericire, bărbatul, în vârstă de 74 de ani, a fost găsit carbonizat, sub dărâmături”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului a reieşit faptul că, cel mai probabil, tragedia s-a produs din cauza jarului sau a scânteilor provenite de la sistemul de încălzire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS