-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScandal politic în Finlanda, după ce premierul Sanna Marin a ieşit în club

Scandal politic în Finlanda, după ce premierul Sanna Marin a ieşit în club

Sanna Marin, prim-ministrul Finlandei, este criticată pentru că a ieșit într-un club, la scurt timp după ce un coleg din guvern a fost testat pozitiv pentru coronavirus, informează Digi24.

Vizita prim-ministrului finlandez Sanna Marin la un club de noapte în weekend a stârnit un scandal politic, potrivit Politico.

Deși nu a încălcat nicio regulă oficială privind pandemia, decizia prim-ministrului de a ieși în oraș cu prietenii sâmbătă seară a venit după ce consilierii au informat-o că un coleg de cabinet, ministrul de externe Pekka Haavisto, a fost testat pozitiv pentru COVID-19. 

Conform regulilor actuale din Finlanda, cetățenii vaccinați cu două doze, precum Marin, nu trebuie să se izoleze dacă au intrat în contact cu o persoană testată pozitiv, ceea ce înseamnă că prim-ministrului i s-a permis oficial să petreacă în oraș alături de prieteni.

Însă, pe măsură ce imaginile cu Marin în Butchers, un club din capitala finlandeză Helsinki, au început să circule duminică și luni pe rețelele sociale, parlamentarii opoziției au spus că arată o lipsă de responsabilitate din partea premierului, care a decis să nu se izoleze în mod voluntar până când va avea un test negativ.  

Sanna Marin a spus că a respectat toate regulile și că un mesaj trimis de consilieri sâmbătă seară, prin care li se spunea miniștrilor să se izoleze ca măsură de precauție, nu a ajuns la ea decât duminică dimineață – moment în care ea s-a izolat și a făcut un test, care ulterior s-a dovedit a fi negativ. 

Ulterior, Marin și-a cerut scuze pentru acțiunile sale: „Ar fi trebuit să judec mai bine situația și, de asemenea, să verific instrucțiunile pe care le-am primit. Îmi pare rău că nu am înțeles asta”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS