-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCertificat verde, fotbal și „Squid Game”, căutările românilor pe Google în 2021

Certificat verde, fotbal și „Squid Game”, căutările românilor pe Google în 2021

Pandemia rămâne și în 2021 în centrul atenției românilor, se arată într-un top al căutărilor pe Google. Totuși, spre deosebire de anul trecut, când predominau subiecte legate coronavirus, restricţii şi pandemie în general, în 2021 căutările românilor pe Google au vizat vaccinurile, prevenţia şi reluarea activităţii considerate normale, informează News.ro.

Lider în căutări este Campionatul European de Fotbal, programat pentru 2020 şi amânat pentru 2021.

Informaţii despre prevenţia Covid-19 au fost şi ele la mare căutare

Informaţii despre prevenţia Covid-19 au fost şi ele la mare căutare, alături de produsul care generează „buzz” la lansarea fiecărei noi iteraţii: iPhone.

„Squid Game”, serialul fenomen, aşa cum l-a numit presa, are şi el un loc în topul celor mai populare căutări, alături de un alt apariţie care luat lumea prin surprindere: jucătoarea de tenis Emma Răducanu, care a câştigat US Open la doar 18 ani şi are origini româneşti. Un interes ridicat în căutări a generat  actriţa şi vedeta de televiziune Alexandra Dinu, precum şi moartea cântăreţului de muzică populară Petrică Mâţu Stoian.

La capitolul emisiuni TV, show-ul „Chefi la cuţite” a fost pe primul loc

La capitolul emisiuni TV, show-ul „Chefi la cuţite” a fost pe primul loc al popularităţii în căutările românilor pe Google în 2021, urmat de „Survivor” şi „Asia Express”.

Alături de Alexandra Dinu şi Emma Răducanu, în topul oamenilor care au generat cel mai mare interes în căutări se numără şi tânărul înotător David Popovici, dar şi fotbalistul Christian Eriksen, danezul care a suferit un atac de cord în timpul  meciului cu Finlanda de la Euro 2020.

Educaţia este o temă care a generat interes crescut în căutări în 2021. Digitalizarea acestui domeniu şi nevoie de instrumente adaptate, inclusiv pentru predarea online, a determinat o creştere a căutărilor după astfel de soluţii. Google propune anul acesta un o listă cu cele mai populare în căutări instrumente digitale dedicate educaţiei, ce cuprinde soluţii precum Google Classroom, Adservio sau 24edu.

Lista de „Reţete” este deschisă de prăjitură cu o denumire surprinzătoare: „Să fac spume dacă ştiu”

Lista de „Reţete” este deschisă de prăjitură cu o denumire surprinzătoare: „Să fac spume dacă ştiu”. Întrebarea „Când… ?” a românilor a vizat de multe ori şcolile, mai precis deschiderea lor.

Topurile celor mai populare căutări pe Google în 2021 au fost realizate folosind liste de căutări „trending”: căutări care au înregistrat o creştere puternică în 2021 faţă de 2020, pe o perioadă considerabilă de timp, indicând astfel un interes sporit şi susţinut pentru respectivul subiect.

Căutări populare

Euro 2020

Certificat verde

Loteria vaccinării

Petrică Mâţu Stoian

iPhone 13

Programare vaccinare

Squid Game

Emisiuni TV

Chefi la cuţite

Survivor

Asia Express

Burlacul

Căsătoriţi pe nevăzute

Românii au talent

Filme şi seriale

Squid Game

Bridgerton

Ginny and Georgia

Hercai

Dune

Evenimente sportive

Euro 2020

Australian Open

România-Islanda

România-Germania

US Open

Oameni

Alexandra Dinu

Emma Răducanu

Christian Eriksen

David Popovici

Ana Maria Prodan

Educaţie

Google Classroom

Adservio

24edu

Edus

Wordwall

Reţete

Să fac spume dacă ştiu

Varză murată

Banana bread

Gem de gutui

Lasagna

Când…?

Când începe şcoala

Când este Black Friday 2021

Când se termină anul şcolar 2021

Când se redeschid şcolile

Când se schimbă ora 2021

De când intră în vigoare noile restricţii

Simptome

Simptome COVID

Simptome COVID delta

Simptome COVID pe zile

Miocardită simptome

Anxietate simptome

Pneumonie simptome

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS