-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateKovesi scapă de un alt dosar disciplinar

Kovesi scapă de un alt dosar disciplinar

Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins pentru a doua oară sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, în cazul ”decapării” unor miniștri, potrivit G4media.

E vorba de o înregistrare cu Kovesi din sediul DNA apărută în spațiul public în iunie 2017. Kovesi le cerea subalternilor să „decapeze instituţional” pentru a ajunge la „domnul premier”.

Inspecția Judiciară a acuzat-o pe fosta șefă DNA de manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale.

  • ”Procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare ‘cu miniştri’, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, acuza Inspecția Judiciară.

Dosarul disciplinar a fost închis însă de Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM, dar redeschis de Înalta Curte.

Acum, CSM a clasar dosarul din nou.

Inspecția judiciară condusă de judecătorul Lucian Netejoru i-a întocmit mai multe dosare disciplinare Laurei Codruța Kovesi, însă toate au fost respinse. Ea mai are două dosare penale la Secția Specială (SIIJ), nesoluționate de 2 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS