Trei avioane de vânătoare ruse au interceptat şi escortat miercuri trei avioane militare franceze care zburau în apropierea frontierelor Rusiei din Marea Neagră, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP şi TASS, scrie Agerpres.
Avioane de vânătoare ruse Su-27 au „escortat deasupra Mării Negre” aparatele franceze, un Mirage-2000, un Rafale şi un avion de alimentare în zbor C-135, precizează comunicatul, adăugând că, după ce au „împiedicat orice încălcare a frontierei”, avioanele ruse au revenit la bază.
Acest nou incident survine într-un moment de accentuare a tensiunilor între Moscova şi ţările occidentale, care acuză Rusia că a comasat importante efective de trupe şi echipamente la graniţa cu Ucraina în vederea unei invazii.
Rusia neagă orice intenţie belicoasă şi acuză la rândul ei ţările NATO că şi-au multiplicat „provocările”, dând ca exemplu manevrele militare din apropierea frontierelor sale la Marea Neagră.
Ministerul de Externe rus a anunţat miercuri că a transmis ambasadei SUA la Moscova o notă de protest cu privire la manevrele „periculoase” ale navelor şi avioanelor militare ale SUA şi NATO în apropierea frontierelor ruseşti, notează Reuters.
O purtătoare de cuvânt a MAE de la Moscova a scris pe social media că Rusia cere un dialog asupra garanţiilor de securitate şi discuţii pentru găsirea de căi în vederea atenuării tensiunilor politice şi militare.