0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalElev bătut de un alt elev pentru o postare pe rețelele sociale

Elev bătut de un alt elev pentru o postare pe rețelele sociale

Un elev a fost bătut de un elev de la altă școală pentru o postare pe rețelele de socializare. Jandarmii vâlceni au intervenit imediat, iar acum agresorul va răspunde în fața legii.

Incidentul a avut loc vineri după-amiază, în fața Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea.

Agresorul, un adolescent, de 16 ani, din Râmnicu Vâlcea, și-a așteptat victima, elev la colegiul respectiv, să iasă de la ore, iar în momentul când a văzut-o i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.

Întreaga scenă a fost observată de personalul de securitate al școlii, care a solicitat ajutorul jandarmilor. Un echipaj de Jandarmerie care se afla în apropierea școlii a intervenit de urgență, reușind să întrerupă conflictul dintre cei doi tineri, care se pare ar fi pornit de la o postare pe o rețea de socializare.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit în buzunarele agresorului un cuțit și un pistol de tip airsoft, și, întrebat fiind ce intenționa să facă cu ele, acesta a spus că sunt pentru autoapărare.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele agresorului actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și portul fără drept de obiecte periculoase, conform Codului Penal.

Actele de sesizare au fost înaintate organelor de poliție în vederea continuării cercetărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS