0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePentru o nouă categorie de angajaţi, vârsta de pensionare ar putea fi cu mult redusă

Pentru o nouă categorie de angajaţi, vârsta de pensionare ar putea fi cu mult redusă

O nouă serie de salariați s-ar putea pensiona mai repede. Potrivit unei propuneri legislative se are în vedere modificarea sistemului de pensii publice prin includerea unor activităţi din sectorul construcţiilor de maşini în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale.

Propunerea legislativă prevede modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin introducerea la articolul 30 alineatul (1), după litera g) a unei noi litere i), cu următorul cuprins: 

i) sectorul construcţii maşini, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice: 

turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel; 

turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie; 

forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă în secţiile de forjă; 

turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turnătoriile de cuzineţi; 

activitatea de proiectare, cercetare, punere în execuţie a tehnologiilor şi asistenţa tehnică în secţiile de producţie, efectuată de inginerii, subinginerii şi tehnicienii din secţiile de proiectare tehnologii pentru sectorul cald, care deservesc turnătoriile de oţel, fontă, aliaje neferoase, precizie şi cuzineţi, precum şi forje.

Propunerea legislativă prevede şi faptul că stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă va fi asimilat şi perioadei de dinainte de 1 aprilie 2010 pentru cei care au muncit în aceste condiţii. Astfel, prevederile propunerii ar urma să se aplice şi retroactiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS