-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă autocamioane cu 40 de tone de deşeuri din Italia şi Ungaria, oprite la vamă

Două autocamioane cu 40 de tone de deşeuri din Italia şi Ungaria, oprite la vamă

Două autocamioane încărcate cu peste 40 de tone de deşeuri din plastic, textile şi cauciucuri au fost oprite la intrarea în ţară prin vămi din judeţele Arad şi Bihor, deşeurile fiind aduse, fără documentele prevăzute de legislaţie, din Italia şi Ungaria, informează Agerpres.

Autocamioanele au fost întoarse de la punctele de trecere a graniţei Vărşand şi Borş I, după ce au fost verificate de către poliţiştii de frontieră şi comisarii de mediu din cele două judeţe.

Autocamionul oprit la Vărşand era condus de un bulgar, care declarase că transportă haine second-hand de la o societate comercială din Ungaria pentru o firmă din România.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu deşeuri de textile pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia completă prevăzută de lege pentru tranzitul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 16.720 de kilograme de deşeuri”, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.

Autocamionul oprit la Borş I era condus de un român în vârstă de 35 de ani. Conform documentelor de însoţire a mărfii, el transporta deşeuri costând în plastic şi cauciucuri uzate de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România.

„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.420 kilograme de deşeuri constând în plastic şi cauciucuri uzate, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a precizat Poliţia de Frontieră.

În ambele cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a deşeurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS