Meteorologii au emis miercuri o avertizare Cod galben de ninsoare și vânt puternic pentru Dobrogea, valabilă până joi la prânz.
Sunt vizate de avertizare județele Tulcea și Constanța. În aceste zone vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10-15 l/mp) și local se va depune strat de zăpadă, potrivit ANM.
Pe litoral precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele de vânt vor atinge 50-60 km/h
Pe litoral precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele vor atinge 50-60 km/h. Conform meteorologilor, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în estul Munteniei, unde vor fi și condiții de polei.
Avertizarea este în vigoare de miercuri, de la ora 20:00, până joi, la ora 14:00.
Din punct de vedere termic vorbim pentru această săptămână de o vreme în general apropiată de normalul termic, a anunţat directorul ANM, conform Antena 3.
Răcire a vremii pe tot parcursul săptămânii viitoare
Vom observa mai ales de duminică o răcire accentuată pe tot parcursul săptămânii viitoare, duminică dimineaţă fiind o dimineaţă foarte rece, a mai spus Elena Mateescu, director ANM.