Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au ajuns în județul Olt unde au desfăşurat o nouă acțiune în cadrul Campaniei „Implică-te, împreună reușim mai mult!”.

Astfel că, 330 de copii din localitățile Stoicănești, Crăciunei, Radomirești, Poiana și Călinești au primit daruri din partea voluntarilor. Copiii s-au bucurat de venirea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale. Aceștia l-au adus cu ei și pe Moș Crăciun. Acțiunea social filantropică s-a desfășurat în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”

Din luna martie a anului trecut până în prezent, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 355 acțiuni și au sprijinit, în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, peste 8.500 de familii.
Numai în prima parte a acestei luni au fost oferite daruri la 940 de copii, din județele: Prahova, Galați, Vaslui și Olt. Acțiunile voluntarilor vor continua și în perioada următoare.