-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncepe vaccinarea cu a patra doză în Israel

Începe vaccinarea cu a patra doză în Israel

Israelul urmează să înceapă vaccinarea împotriva coronavirusului cu a patra doză cu efect imediat pentru persoanele cu vârsta de 60 de ani și peste, pentru lucrătorii medicali și pentru persoanele cu sistemul imunitar deficitar, a anunțat marți Biroul Primului Ministru, după consultarea unui grup de experţi, potrivit CNN.

"Cetăţenii Israelului au fost primii din lume care au primit a treia doză de vaccin anti-COVID-19 şi continuăm să fim în frunte cu cea de-a patra doză", a spus el într-un comunicat de presă emis de serviciile sale, făcând apel la cei care îndeplinesc aceste criterii "să meargă să se vaccineze".

Această declaraţie a fost făcută după o şedinţă a cabinetului privind pandemia, pe fondul preocupărilor tot mai mari cu privire la răspândirea variantei Omicron.

Decizia grupului de experţi în pandemie de a aproba cea de-a patra doză este "o veste excelentă care ne va ajuta să trecem peste valul Omicron care mătură lumea", potrivit premierului.

Și persoanelor cu imunitate scăzută li se poate administra a patra doză, pe lângă persoanele cu vârsta de peste 60 de ani şi personalul medical, la cel puţin patru luni de la a treia injecţie, potrivit unui comunicat al ministerului israelian al sănătăţii.

Biroul premierului Bennett a adăugat că prim-ministrul a cerut ministerului sănătăţii şi caselor de asigurări de sănătate, care se ocupă de vaccinări, să se pregătească pentru campania de injectare a celei de-a patra doze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS