0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum va fi vremea în luna ianuarie

Cum va fi vremea în luna ianuarie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo până la sfârșitul lunii ianuarie și o avertizare nowcasting cod portocaliu de ninsoare puternic viscolită. Va fi Cod Portocaliu de la ora 8.10 până la ora 12.00 în județul Cluj.

În intervalul menționat vor fi intensificări temporare ale vântului care la rafală vor atinge și depăși 100 – 110 km/h, ninsoare puternic viscolită, care determină reducerea vizibilității sub 50 de metri, în zona de munte de peste cota 1800 metri. 

Săptămâna 27.12.2021 – 03.01.2022

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile centrale și în extremitatea de sud-vest a țării.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale.

Săptămâna 03.01.2022 – 10.01.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 10.01.2022 – 17.01.2022

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nord-vestice și local în cele centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.https://32337b7515302ed35b848153d85ff84d.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

Săptămâna 17.01.2022 – 24.01.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS