Simbol al luptei împotriva apartheidului în Africa de Sud, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1984, arhiepiscopul Desmond Tutu a murit la vârsta de 90 de ani.
Decesul lui a fost confirmat într-un comunicat emis de preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa, informează BBC, potrivit News.ro
„Este încă un capitol de doliu în despărţirea naţiunii noastre de o generaţie de sud-africani remarcabili care ne-au lăsat moştenire o Africă de Sud eliberată”, a spus el.
Desmond Tutu, cleric şi teolog, activist pentru drepturile omului, a primit premiul Nobel pentru Pace în 1984. El a mai fost propus pentru a primi distincţia în 1981, 1982 şi 1983.
Comitetul de selecţie Nobel a dorit să recunoască un sud-african şi a considerat că Tutu este o alegere mai puţin controversată, la acea vreme, decât Nelson Mandela sau Mangosuthu Buthelezi.