0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn a doua zi de Crăciun, aproximativ 83.200 de persoane au trecut prin punctele de frontieră

În a doua zi de Crăciun, aproximativ 83.200 de persoane au trecut prin punctele de frontieră

Aproximativ 83.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 19.200 mijloace de transport (dintre care 4.900 automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, în a doua zi de Crăciun, informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), citat de Agerpres.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 39.500 persoane cu 8.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire – 43.700 persoane cu 10.400 mijloace de transport.

Conform sursei citate, cele mai tranzitate frontiere au fost:

* frontiera aeriană – aproximativ 33.000 de persoane;

* frontiera cu Ungaria – aproximativ 23.300 de persoane şi 8.400 de mijloace de transport;

* frontiera cu Moldova – aproximativ 13.100 de persoane şi 3.700 de mijloace de transport;

* frontiera cu Bulgaria – aproximativ 8.900 de persoane şi 4.800 de mijloace de transport.

Poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 15 fapte ilegale

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” -, poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 15 fapte ilegale (11 infracţiuni şi 4 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 17.600 lei.

În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a şapte cetăţeni români din diferite motive legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS