-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlexandru Rafila despre pregătirile pentru valul 5: ”Dorim să evităm un lockdown”

Alexandru Rafila despre pregătirile pentru valul 5: ”Dorim să evităm un lockdown”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol, prezintă, miercuri, planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19. Specialiştii estimează că acesta va fi generat, în special, de către varianta Omicron a noului coronavirus, iar în România au fost deja confirmate oficial 38 de cazuri.

”Prezentăm pachetul de măsuri pe care MS l-a luat și îl organizează pentru a putea să răspundem din pnuct de vedere medical unei creșteri a numărului de cazuri și să încercăm să reducem impactul acestei boli. Știți bine că ne-am aflat în cursul celui de-al patrulea val în situația în care sistemul medical a fost depășit. Am avut cea mai mare mortalitate din UE, practic 3% din pacienții infectați în România au decedat. Un procent foarte mare”, a declarat Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila

Alexandru Rafila : ”Au fost afectate și persoanele cu alte patologii care au avut acces limitat la sistemul medical”

”Nu avem la îndemână decât măsurile de sănătate publică care se referă la distanțare, utilizarea măștii pe care le recomandăm populației, în sistemul în ceea ce înseamnă vaccinarea. Am adaptat actul normativ care permite extinderea testării la nivelul medicilor de familie. Din păcate o măsură care să încetinească transmiterea respectiv utilizarea acelui certificat covid noi l-am elaborat, dar el nu a fost adoptat”, a mai declarat acesta.

”Dorim să evităm un lockdown”

Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm chiar dacă temporar. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să ducă la adoptarea unui astfel de document încât să evităm trei lucruri majore: un lockdown, care ar afecta economia, închiderea școlilor, am militat pentur deschiderea școlilor, și ceea ce ne preocuoă cel mai mult, reducerea numărului de decese, este esențială.

Specialiştii estimează că valul cinci, care se pare că a început deja în România, va fi generat, în special, de varianta Omicron a coronavirus.

Până acum au fost confirmate oficial 38 de cazuri de infectare cu coronavirus în România. 25 au fost confirmate până în 26 decembrie, luni fiind anunţate alte 13 cazuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS