0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei morţi şi patru răniţi, după un incendiu la un spital din Ucraina

Trei morţi şi patru răniţi, după un incendiu la un spital din Ucraina

Un incendiu declanşat de o lumânare a devastat o secţie de terapie intensivă pentru bolnavi de Covid-19 în Ucraina. Acesta s-a soldat cu moartea a trei persoane şi rănirea altor patru, au anunţat miercuri serviciile ucrainene de salvare, relatează News.ro.

Potrivit salvării, un angajat al spitalului a aprins o lumânare unui pacient mort din cauza Covid-19 în această secţie, în oraşul Kosiv (vest).

La contactul cu aerul saturat din secţia de terapie intensivă, în care funcţionau cinci concentratoare de oxigen, această sursă de căldură a declanşat ”imediat” incendierea aparaturii medicale.

”Necunoaşterea legilor fizicii şi dispreţul faţă de securitate au condus la pierderi ireparabile”, deplâng într-un comunicat salvatorii.

Trei persoane – inclusiv doi pacienţi – au murit în acest incendiu, care a avut loc la parterul clădirii.

Identitatea celei de a treia victime era necunoscută, dar şi soarta angajatului care a aprins lumânarea.

Patru persoane au fost rănite, dintre care două prezentau arsuri foarte grave, potrivit aceleiaşi surse.

În Ucraina, la fel ca în toată fosta Uniune Sovietică, incendiile şi alte accidente în spitale sau aziluri de bătrâni sunt frecvente, din cauza infrastructurii în paragină sau neglijenţei.

În februarie, patru persoane au murit într-un incediu la o unitate de bolnavi Covid-19 de la Zaporojie, în sudul Ucrainei.

În aceeaşi lună, un bolnav de Covid-19 a murit în explozia unei surse de oxigen într-un spital de la Cernăuţi (vest).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS