-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVarianta Omicron a coronavirusului a devenit dominantă în Olanda

Varianta Omicron a coronavirusului a devenit dominantă în Olanda

Varianta Omicron a coronavirusului a devenit dominantă în Ţările de Jos (Olanda), au anunţat autorităţile, avertizând asupra unei creşteri a spitalizărilor, relatează AFP.

În ciuda unei scăderi a contaminărilor cu 9.213 cazuri pozitive marţi, contagiozitatea crescută a variantei Omicron „va duce la noi contaminări în următoarele zile”, a anunţat institutul naţional de sănătate publică.

„Aceasta va duce, de asemenea, la o creştere a numărului de spitalizări”, a precizat institutul, într-un comunicat.

Olanda a anunţat în urmă cu zece zile restricţii în perioada sărbătorilor

Ţările de Jos au anunţat în urmă cu zece zile restricţii în perioada sărbătorilor de sfârşit de an pentru a reduce apariţia de noi cazuri de Omicron. Magazinele neesenţiale, restaurantele, barurile, cinematografele şi muzeele sunt închise până la 14 ianuarie.

„Impactul real al măsurilor este aşteptat la începutul lunii ianuarie”

Această decizie pare să aibă efecte pozitive, a declarat Institutul naţional de sănătate publică, în timp ce spitalizările au scăzut de la 256 săptămâna trecută la 191 săptămâna aceasta, informează Agerpres.

„Impactul real al măsurilor este aşteptat la începutul lunii ianuarie”, au declarat autorităţile.

În prezent, peste 20% din populaţia olandeză adultă a primit o doză de rapel a vaccinului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS