4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOmicron şi o furtună au perturbat transportul aerian în SUA. Peste 2.500 de zboruri, anulate

Omicron şi o furtună au perturbat transportul aerian în SUA. Peste 2.500 de zboruri, anulate

Îmbarcarea într-un avion a fost o cursă cu obstacole în Statele Unite, duminică, în plină perioadă de revenire după vacanţele de Crăciun și Anul Nou, cu peste 2.500 de zboruri anulate ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a perturbărilor asociate variantei Omicron a coronavirusului, informează CBS News și Agerpres.

Statele Unite au fost traversate începând de sâmbătă de furtuna de iarnă Frida, iar în jurul orei locale 19:30 (00:30 GMT) au fost anulate 2.599 de zboruri interne, cu plecare sau sosire în Statele Unite, comparativ cu 2.750 pentru întreaga zi de sâmbătă, conform site-ului FlightAware.

Peste 15.000 de zboruri au fost amânate în întreaga lume

Aceasta a reprezentat mai mult de jumătate din cele 4.312 de zboruri anulate la nivel mondial la aceeaşi oră. Peste 15.000 de zboruri au fost amânate în întreaga lume, dintre care 7.561 în Statele Unite.

Vânturile puternice, inundaţiile şi ninsorile s-au adăugat perturbărilor din Statele Unite care au afectat timp de o săptămână întregul sector aerian la nivel mondial.

Varianta Omicron extrem de contagioasă îi împiedică pe mulţi piloţi şi membri ai personalului de zbor sau de la sol să vină la serviciu, fiind bolnavi sau cazuri contact. Această lipsă de personal obligă companiile să îşi reducă planurile de zbor.

Weekendul trecut, imediat după Crăciun, aproximativ 7.500 de zboruri au fost anulate în întreaga lume. Un pasager al companiei Southwest Airlines, Nick Kagy, a constatat că zborul i-a fost anulat.

”Am aşteptat aproape trei ore pentru a schimba rezervările pentru că nu am putut schimba rezervările online, iar după ce am rezolvat lucrurile – nu complet – ne-aţi anulat al doilea zbor către alt aeroport”, s-a plâns el pe Twitter.

”Este a treia anulare (…). Trebuia să mă întorc acum patru zile”, a scris pe Twitter la sfârşitul zilei de duminică Hayley, o pasageră a aceleiaşi companii, din Chicago (Illinois).

Aeroporturile din Chicago sunt, începând de sâmbătă, cele mai afectate la nivel mondial

Aeroporturile din Chicago sunt, începând de sâmbătă, cele mai afectate la nivel mondial. Aproximativ jumătate dintre zboruri au fost anulate duminică, regiunea confruntându-se cu ninsori abundente. Situaţia a fost, însă, complicată şi în Denver (Colorado), Newark (New Jersey) sau Detroit (Michigan).

Este de aşteptat ca situaţia să rămână complicată luni, în prima zi lucrătoare a anului 2022, cu peste 2.000 de zboruri deja anulate.

În Statele Unite, furtuna Frida îşi va continua traiectoria pe Coasta de Est, aducând zăpadă din Boston până în sudul capitalei federale Washington, perturbând peste o mie de zboruri planificate.

Lipsa de personal va continua, de asemenea, să perturbe funcţionarea aeroporturturilor

Lipsa de personal va continua, de asemenea, să perturbe funcţionarea aeroporturilor, pasagerii recuperându-şi uneori cu mare dificultate bagajele sau fiind nevoiţi să aştepte îndelung la telefon în încercarea de a găsi o cale pentru a ajunge la destinaţie.

Eric Crawford, de exemplu, s-a plâns pe Twitter că a fost înştiinţat de Delta Airline în legătură ”cu o aşteptare estimată la peste 22 de ore pentru a putea avea pe cineva online în urma anulării unui zbor”.

Kowshick Boddu a explicat pe reţeaua socială că a fost nevoit să ia un zbor de la Fairbanks (Alaska) către San José (California) pe 30 decembrie cu Air Alaska, ”însă zborul nostru a fost amânat pentru astăzi (duminică, n.a.) şi, în final anulat din nou??? Ore lungi la telefon, fără răspuns şi zboruri care nu sunt reprogramate? Nevoie de ajutor!”, a scris el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS