0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRegele şi regina Suediei, infectaţi cu Covid

Regele şi regina Suediei, infectaţi cu Covid

Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei şi soţia lui, regina Silvia, au fost testaţi pozitiv cu virusul care cauzează COVID-19, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat, citat de Agerpres.

„Regele şi regina, care sunt vaccinaţi cu trei doze, prezintă simptome uşoare şi se simt bine, având în vedere circumstanţele”, precizează comunicatul publicat de Palatul Regal al Suediei.

Regele, în vârstă de 75 de ani, şi regina, în vârstă de 78 de ani, s-au plasat în autoizolare şi se lucrează la identificarea persoanelor cu care suveranii scandinavi au intrat în contact în ultima perioadă.

Vestea despre rezultatele pozitive la testele anti-COVID-19 realizate de regele şi regina Suediei a venit într-o zi în care ţara scandinavă a stabilit un nou record de infectări în 24 de ore şi în contextul creşterii numărului de infectări din cauza variantei extrem de infecţioase Omicron.

Suedia a înregistrat 11.507 de cazuri de COVID-19 pe 30 decembrie, a anunţat Agenţia naţională pentru sănătate marţi, într-o perioadă în care al patrulea val al pandemiei pune din nou presiune pe sistemul naţional medical.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS