0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCarrefour retrage de la vânzare 12 tone de portocale

Carrefour retrage de la vânzare 12 tone de portocale

Carrefour România a iniţiat retragerea de la comercializarea a peste 12 tone de portocale cu reziduuri de pesticide peste limita admisă, distribuite de furnizorul Andros Stil SRL, care a menţionat eronat pe etichetă originea produselor ca fiind din Grecia deşi portocalele proveneau din Egipt, informează Agerpres.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, a declarat, joi, că în această situaţie de schimbare a originii produselor există o suspiciune de fraudă, iar dacă se va constata acest lucru, după finalizarea anchetei, vor fi informate şi organele abilitate.

„Dintr-un lot de 20 de tone de portocale au fost vândute 12,4 tone către un depozit şi diferenţa către alte două judeţe, Dâmboviţa şi Ilfov, iar aceste 12,4 tone s-au dus la Carrefour.

Cei de la depozitul care a făcut distribuţia către supermarketuri spun că din eroare umană, când s-a făcut sortarea, deşi ele erau în cutii de Egipt, le-au schimbat în cutii de Grecia şi cu etichete de Grecia. Ele sunt origine Egipt, dar s-au pus la raft cu origine Grecia şi acum şi-au dat seama că a fost o eroare umană!

Eu suspicionez că este cu intenţie flagrantă de a schimba originea. Susţin că este o suspiciune de fraudă. Ancheta este încă în derulare, dar dacă constatăm că este o fraudă vom informa şi organele abilitate”, a declarat, joi, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea.

Acesta precizează că portocalele au fost comercializate în perioada 23 decembrie – 5 ianuarie, iar în prezent se fac retrageri, consumatorii fiind rugaţi să le readucă pentru a primi contravaloarea lor.

„Nu tolerăm astfel de practici frauduloase care pun în pericol sănătatea publică şi dezinformează consumatorii”, a adăugat vicepreşedintele ANSVSA.

Contravaloarea portocalelor va fi returnată

„Vă informăm că urmare a notificării primite din partea furnizorului Andros Stil SRL, Carrefour RomâniaSA a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la clienţi a articolului menţionat mai jos. Motivul rechemării: depăşire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambda-Cyhalothrin, Chlorpirifos)”, se arată în anunţ.

Astfel, detaliile despre produs sunt: Portocale Calibru 4-5, Origine: Egipt, EAN: 2908513000000, Lot: 63585. Produsele au fost comercializate în perioada: 23.12.2021 – 05.01.2022. Originea produsului a fost menţionată eronat pe etichetă de către furnizorul Andros Stil SRL ca fiind Grecia, produsul fiind origine Egipt.

„Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 23.12.2021- 05.01.2022 să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.

Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create! Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta Carrefour România S.A.: [email protected]”, se menţionează în postare. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS