0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţia din Paraguay a confiscat 1 tonă de cocaină importată de fiul unui fost deputat

Poliţia din Paraguay a confiscat 1 tonă de cocaină importată de fiul unui fost deputat

Poliţia antidrog din Paraguay a confiscat aproape o tonă de cocaină şi l-a arestat pe presupusul organizator al traficului, fiul unui fost membru al parlamentului care a aparat legalizarea marijuanei, a informat duminică Secretariatul naţional antidrog (Senad), informează Agerpres.

Agenţii antidrog au efectuat şase operaţiuni simultane în trei oraşe din apropierea capitalei Asuncion pentru a confisca această cocaină foarte pură.

Presupusul organizator al traficului, Fernando Enrique Balbuena, este fiul fostului deputat liberal Elvis Balbuena, un cunoscut apărător al legalizării marijuanei.

Balbuena „a direcţionat şi coordonat cumpărarea şi vânzarea de cocaină”, originară din oraşul Eusebio Ayala, la 90 de kilometri de Asuncion, „transportată de fluviile Paraguay şi Parana cu destinaţia finală Europa”, a explicat purtătorul de cuvânt al Senad, Francisco Ayala.

Într-un loc aflat la 200 de metri de casa lui Balbuena, au fost confiscate 947 de kilograme de cocaină gata de a fi transportată pe apă în porturile de peste mări, potrivit purtătorului de cuvânt.

„Cocaina vine din Bolivia, Peru şi Columbia cu destinaţia Europa pe calea navigabilă Paraguay-Parana”, le-a declarat Ayala jurnaliştilor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS