-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Justiţiei îi cere procurorului general să investigheze posibile infracţiuni pe piaţa energiei, în contextul majorării facturilor

Ministrul Justiţiei îi cere procurorului general să investigheze posibile infracţiuni pe piaţa energiei, în contextul majorării facturilor

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, i-a transmis, joi, procurorului general Gabriela Scutea, să prevină, descopere și să investigheze orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei energiei și a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie, cum ar fi înșelăciunea, abuzul în serviciu, concurența neloială, grup infracțional organizat.

„Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis procurorului general Gabriela Scutea, astăzi, 13 ianuarie 2022, o adresă prin care, în temeiul art.132 alin.(1) din Constituție și art.69 alin.(3) teza II din Legea nr.304/2004, a îndrumat Ministerul Public să ia măsurile necesare potrivit competenței legale pentru a descoperi, preveni și combate eficient orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei energiei și a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie, cum ar fi înșelăciunea, abuzul în serviciu, concurența neloială, grup infracțional organizat, care pot afecta drepturile cetățenilor a căror apărare reprezintă o datorie constituțională a Ministerului Public.

Acest demers se adaugă îndrumărilor nr. 99940/28.11.2019 și nr. 45318/10.06.2020 către Ministerul Public, prin care Ministrul Justiției a cerut combaterea eficientă a fenomenelor de crimă organizată, traficul de persoane, de droguri, infracţiunile cu violenţă, infracţiunile la regimul silvic”, arată un comunicat de presă al Ministerului Justiției, conform Digi24.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că există o procedură pentru cei care au facturile umflate

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat miercuri, după ședința de guvern, că există o procedură pentru cei care au facturile umflate. Acesta spune că ANRE ar trebui să se ocupe, iar românii care primesc facturi fără compensarea prețului la energiei trebuie să semnaleze acest lucru prima dată la furnizor, iar mai apoi la ANRE.

Vicepreședintele ANRE a explicat miercuri seara, la Digi24, ce trebuie să faceți când primiți o factură care nu respectă legea, adică nu are plafonare, nu are compensare. Consumatorii finali care au neclarităţi cu privire la valoarea facturii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicaţii clare, apoi, dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, la alte instituţii şi chiar în justiţie, transmit reprezentanții ANRE într-un comunicat.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, a anunţat că în ultima săptămână au fost controlaţi 37 de furnizori de energie electrică şi gaze, constatându-se faptul că doi operatori au emis facturi pe luna noiembrie fără a aplica plafonarea sau compensarea preţurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS