3.1 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDomeniul schiabil Sinaia, închis din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Domeniul schiabil Sinaia, închis din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Vântul puternic, care în noaptea de vineri spre sâmbătă a suflat cu viteze de 145-150 de kilometri pe oră, a provocat pagube la telegondola Carp, care urcă de la Cota 1400 la Cota 2000 din Masivul Bucegi, relatează News.ro. Sâmbătă, domeniul schiabil al staţiunii Sinaia este închis din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

La Cota 2000 rafalele de vânt au provocat pagube materiale: cablul instalaţiei teleschi Valea Soarelui a căzut de pe doi piloni şi câteva panouri de protecţie ale staţiei Telegondola Carp au fost smulse, transmite, sâmbătă, Primăria Sinaia. Aceasta precizează că se lucrează pentru a repune in funcţiune instalaţiile.

Din cauza condiţiilor meteo, domeniul schiabil al staţiunii este închis.

„Vă rugăm să nu vă aventuraţi, nici măcar pe schi de tură! Vântul suflă cu putere, este transport de zăpadă şi vizibilitatea foarte scăzută”, au transmis turiştilor administratorii acestui domeniu, printr-un mesaj pe Facebook.

Gondola Sinaia, care urcă din staţiune până la Cota 1400 din Bucegi a pornit cu întârziere, sâmbătă, după ce la Cota 1400 a fost pană de curent din cauza furtunii. Astfel, instalaţia a fost pusă în funcţiune la ora la 10:10 şi funcţionează până la 17:00. La Cota 1000 sunt -4 grade, cer senin şi vânt moderat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS