0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei județe ale Olteniei, în topul celor mai îmbătrânite ale României

Trei județe ale Olteniei, în topul celor mai îmbătrânite ale României

Trei județe ale Olteniei se află primele pe lista celor mai îmbătrânite din România. Este vorba despre Olt, Vâlcea și Mehedinți, scrie Hotnews.  

Cel mai ”tânăr” județ din România este Iași. Aici vârsta medie a locuitorilor este puțin peste 39 de ani. Cel mai ”bătrân” este Teleorman, unde locuitorul mediu se apropie de 47 de ani, arată datele Institutului Național de Statistică, prelucrate de HotNews.ro. În ultimii 18 ani, situația s-a deteriorat dramatic. Doar două județe au sub 40 de ani (Iași și Ilfov), mai arată datele Statisticii.

România în întregime îmbătrânește, iar unele județe o fac cu viteze mai mari decât altele. Cu o speranță de viață tot mai mare, cu o natalitate în recul și o migrație netă negativă (emigrează mai mulți români decât intră imigranții, pe fondul pensionării apropiate a generației baby boomer, presiunile pe cheltuielile cu sănătatea, îngrijirea socială și pensii vor crește într-un ritm consistent, iar nevoia de creștere a taxelor devine evidentă.

Există deja un decalaj de vârstă imens între județe. Și nu suntem deloc departe de Japonia care are vârsta medie de 45,4 ani și pe care o considerăm una din cele mai îmbătrânite țări. Avem chiar două județe în care vârsta medie depășește media japonezilor de vârstă: Teleorman și Vâlcea. Și probabil că în următorii ani, vom avea mai multe asemenea județe.

Topul celor mai „bătrâne“ județe

Cele mai ”bătrâne” județe: Teleorman (vârsta medie e de 46,8 ani), Valcea (46,1 ani), Brăila (45 ani), Olt (44,7 ani), Hunedoara (44,5 ani), Mehedinți (44,5 ani), Buzău (44,5 ani) Caras-Severin (44 ani)

Cele mai tinere județe: Iași, Ilfov, Suceava și Bistrița Năsăud. Vârsta medie a locuitorilor în jurul a 40 de ani.

De asemenea, îmbătrânirea populației împinge autoritățile locale – ale căror venituri depind de încasările din taxele și impozitele locale- să gestioneze cu dificultate presiunea fiscală asupra contribuabililor. În județele foarte îmbătrânite cum e Teleormanul, nu prea poți crește taxele aplicate populației (majoritar pensionare). Astfel, ești nevoit să taxezi suplimentar puținele afaceri care au mai rezistat în zonă.

Citește și: Salvamontiștii din țară au avut 125 de intervenții în ultimele 24 de ore

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS