4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSute de persoane evacuate din cauza unui nou incendiu în California

Sute de persoane evacuate din cauza unui nou incendiu în California

Un incendiu produs pe o suprafaţă de de 1.500 de acri (peste 600 de hectare) în apropierea comunităţii de coastă din Big Sur, California, a dus la evacuări de persoane şi la închiderea unei părţi a unei autostrăzi importante, au declarat sâmbătă oficialii de stat şi locali, informează News.ro.

Incendiul declanşat în Colorado, care este activ de vineri, a fost limitat în proporţie de 5%, a declarat Departamentul de Silvicultură şi Protecţie împotriva Incendiilor din California (Cal Fire).

O porţiune de 20 de mile (aproape 40 de kilometri) a State Highway 1, o rută pitorească nord-sud de pe Coasta Pacificului, a fost închisă de lângă oraşul costier Carmel-by-the-Sea până la Andrew Molera State Park.

Aproximativ 400 de persoane din comitatul Monterey au fost evacuate din 1.100 de structuri, a declarat un purtător de cuvânt al Crucii Roşii Americane, citând date din comitat.

Patru persoane şi un animal de companie au rămas peste noapte la un adăpost dintr-o şcoală locală, a spus Crucea Roşie.

California se confruntă de mult timp cu incendii de vegetaţie, dar în ultimii ani, parţial din cauza schimbărilor climatice, sezonul incendiilor a devenit mai lung şi mai periculos.

Anul trecut, sezonul incendiilor de vegetaţie a început neobişnuit de devreme, pe fondul unei secete şi al nivelurilor scăzute de apă, a spus Cal Fire.

Numai în ianuarie 2021, statul s-a luptat cu 297 de incendii pe 1.171 de acri, a spus biroul.

Incendiul din Colorado este singurul incendiu listat pe lista de incidente a Cal Fire din 2022.

Anul acesta, California se confruntă şi cu vânturile din Santa Ana. O avertizare de vânt puternic a fost în vigoare pentru regiune, cu posibile rafale de până la 70 de mile pe oră (112,65 km/h), potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie. Dar vântul s-a calmat şi va rămâne slab pe tot parcursul weekendului, a spus Crucea Roşie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS