0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTânărul care a apărut pe TikTok la volanul unei mașini de poliție, reținut

Tânărul care a apărut pe TikTok la volanul unei mașini de poliție, reținut

Tânărul care a apărut la volanul unei autospeciale de poliţie într-un clip video pe TikTok a fost reţinut sâmbătă seară, pentru 24 de ore, de poliţiştii braşoveni, a informat IPJ Braşov, citat de Agerpres.

Poliţiştii braşoveni au stabilit că acesta are 19 ani şi este din judeţul Ilfov.

IPJ Braşov a efectuat verificări interne pentru a stabili dacă tânărul, care apare într-o filmare, devenită virală pe reţelele de socializare, a avut sau nu acceptul poliţiştilor să conducă o autospecială la volanul căreia a fost filmat.

Potrivit IPJ Braşov, autospeciala de poliţie în care se afla tânărul, care nu este poliţist, aparţine Poliţiei Staţiunii Predeal, iar filmarea a fost realizată miercuri seară.

Tânărul în cauză apare pe TikTok într-un clip de câteva zeci de secunde, în care, aflat la volanul unei maşini de poliţie, merge „într-o intervenţie” şi „verifică” alţi tineri care ar fi perturbat ordinea şi liniştea publică.

„Băi, băieţi, daţi şi voi muzica mai încet şi vă rog eu frumos să nu mai fie nevoie să mai vin a doua oară aici. Vă rog eu frumos”, le spune el „petrecăreţilor”, care îi răspund „Bine şefule, ne scuzi de deranj”.

Clipul are numeroase comentarii, parte dintre acestea critice la adresa tânărului, însă şi altele în care ţinta glumelor este poliţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS