0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateArhiepiscopia Tomisului: Amenzile pentru IPS Teodosie, ilegale

Arhiepiscopia Tomisului: Amenzile pentru IPS Teodosie, ilegale

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că amenzile care i-au fost date arhiepiscopului Teodosie sunt ilegale, ele fiind aplicate înaintea aducerii la cunoştinţă a deciziei de carantinare.

„Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP Bucureşti a sosit în mail-ul personal al IPS în jurul orei 13,00. Aceasta i-a fost adusă la cunoştinţă în jurul orei 15,00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa. În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoştinţă a deciziei de carantinare”, se arată în comunicatul transmis de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu.

Potrivit acestuia, sancţiunile contravenţionale vor fi contestate.

„Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, se mai spune în comunicat.

Luni, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost amendat de trei ori de poliţişti, cu câte 1.000 de lei, la intervale diferite de timp, pentru că, potrivit IPJ Constanţa, „pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs”, după ce a oficiat o slujbă religioasă în Catedrala arhiepiscopală, a participat la un eveniment în aer liber cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române şi, ulterior, cu aceeaşi ocazie, a fost prezent la o conferinţă desfăşurată la Centrul Eparhial Tomis.

Pe 21 decembrie, IPS Teodosie a declarat într-o conferinţă de presă că nu a înţeles de ce s-a prelungit starea de alertă, pentru că nu se justifică această decizie. El a spus că nu slujeşte purtând mască şi că nu se vaccinează nici în 2022, pentru că, aşa cum a mai susţinut, are alergie. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS