În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.006 mai puțin decât în ziua anterioară, au transmis luni la prânz autoritățile. De asemenea, au fost raportate de către INSP 41 de decese (20 bărbați și 21 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință.
Dintre cele 41 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 la categoria de vârstă peste 80 ani.
- Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
- Din totalul de 41 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 3 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
- A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenit în județul Tulcea, în luna ianuarie 2022.
- În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 6.370, cu 412 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 629 de persoane, cu 30 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 629 de pacienți internați la ATI, 547 sunt nevaccinați.
620 de minori internați, 7 la ATI
- Din totalul pacienților internați, 620 sunt minori, 613 fiind internați în secții, cu 67 mai mult decât în ziua anterioară și 7 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.
- Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.595.121 de teste RT-PCR și 6.932.761 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.188 de teste RT-PCR (8.465 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.723 la cerere) și 25.285 de teste rapide antigenice.
- Pe teritoriul României, 117.789 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.282 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 84.095 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 62 de persoane.
- În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.783 de apeluri la numărul unic de urgență 112.