4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţia franceză a destructurat o reţea care vindea certificate de vaccinare false

Poliţia franceză a destructurat o reţea care vindea certificate de vaccinare false

Anchetatorii francezi au descoperit o reţea ce ar fi generat 62.000 de certificate de vaccinare false, arestând mai mulţi suspecţi, informează Agerpres.

Investigaţiile unei unităţi speciale pariziene pentru criminalitate informatică au condus la arestarea a cinci persoane în zonele Poitiers şi Lyon, a anunţat joi seară canalul France Info, citând poliţia.

Trei suspecţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani, sunt acuzaţi că au piratat datele a 35 de medici, generând dovezi false ale vaccinării împotriva coronavirusului.

Apoi datele ar fi fost vândute direct şi prin intermediari.

Frauda a fost descoperită în urma unor informaţii, inclusiv de la o companie de asigurări de sănătate care a observat mii de presupuse vaccinări de la o singura asistentă ce apărea notată în documentaţie, dar nu a fost implicată deloc în campania de vaccinare.

Guvernul francez a estimat recent că în jur de 200.000 de certificate de vaccinare false circulă în ţară.

Cu toate acestea, în timp ce doza de rapel (booster) este acum necesară să se ia în considerare vaccinarea completă în Franţa, multe dintre certificatele falsificate probabil că au devenit inutile pentru cumpărători, notează DPA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS