7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCondiţiile de intrare în ţară afectează libera circulaţie turistică a cetăţenilor români, reclamă agenţiile de turism

Condiţiile de intrare în ţară afectează libera circulaţie turistică a cetăţenilor români, reclamă agenţiile de turism

Actualele condiţii de intrare în România afectează grav libera circulaţie turistică a cetăţenilor români şi a cetăţenilor străini care doresc să viziteze ţara noastră, avertizează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). Organizația reclamă că din cauza acestor condiții, sectorul turistic se confruntă cu un nou val de rezervări anulate și cere ca și România să se alinieze la tendințele europene, potrivit Digi24.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Asociaţia Incoming Romania (AIR) vin cu propuneri pentru elaborarea viitoarelor hotărâri guvernamentale privind măsurile care afectează libera circulaţie a persoanelor.

„În data de 25 ianuarie 2022, Consiliul Europei a adoptat o nouă recomandare privind o abordare coordonată pentru a facilita libera circulaţie în condiţii de siguranţă pe durata pandemiei de COVID-19. Măsurile legate de COVID-19 ar trebui aplicate ţinând seama de statutul persoanei, şi nu de situaţia de la nivel regional, cu excepţia zonelor în care virusul circulă la niveluri foarte ridicate”, precizează sursa citată.

Condiţiile de intrare în România reglementate prin Hotărârea CNSU nr 111/6.12.2021 afectează grav libera circulaţie turistică a cetăţenilor

Conform reprezentanţilor ANAT, condiţiile de intrare în România reglementate prin Hotărârea CNSU nr 111/6.12.2021 şi apoi reluate în Hotărârea nr. 2/7.01.2022 afectează grav libera circulaţie turistică a cetăţenilor români şi a cetăţenilor străini care doresc să viziteze România, sunt profund discriminatorii şi într-o notă discordantă faţă de cele impuse de alte state membre ale Uniunii Europene.

Sute de zboruri regulate, anulate

Din punct de vedere economic, ele impactează grav activitatea operatorilor români de turism şi de transport internaţional, aducând un nou val de anulări ale rezervărilor precum şi o scădere masivă a cererilor de noi rezervări; cel mai elocvent exemplu sunt sutele de zboruri regulate anulate ale companiilor aviatice care operează curse din şi către România”, se menţionează în comunicat.

Vezi articolul integral pe Digi24.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS