0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMisterul unui deget găsit pe o stradă din Milano. Autoritățile au descoperit că aparține unui român

Misterul unui deget găsit pe o stradă din Milano. Autoritățile au descoperit că aparține unui român

În urmă cu două zile, pe o stradă din Milano, în fața unui depozit de materiale reciclabile, a fost găsit un deget de bărbat. Descoperirea i-a dat fiori unui agent de pază, care a alertat imediat autoritățile.

Vineri, după ce au verificat amprentele din baza de date, polițiștii au transmis că degetul aparține unui cetățean român de 32 de ani, cercetat în mai multe dosare de furt. Se presupune că acesta și-a pierdut degetul în urma unei tentative de furt, însă anchetatorii nu au nicio confirmare în această direcție, pentru că nu au primit nicio plângere, relatează presa italiană.

Odată cu dezlegarea misterului degetului găsit în stradă a ieșit la lumină toată povestea

Odată cu dezlegarea misterului degetului găsit în stradă a ieșit la lumină toată povestea. Degetul a fost găsit după ce un agent de pază de la depozit a observat cum un bărbat scotocea printre frunzele uscate din fața gardului. Curios, s-a dus la el și l-a întrebat ce face acolo. Atunci bărbatul i-a răspuns fără ezitare: „Degetul unui prieten, cu un inel”.

Polițiștii fac în continuare cercetări

Fiind verificate imaginile de pe camerele de supraveghere, anchetatorii au constatat că în seara dinainte doi indivizi au încercat să sară gardul respectiv fugind de un agent de pază. Unul din ei și-a prins degetul într-o bară metalică a gardului, din cauza inelului. Și-a lăsat degetul și inelul la fața locului pentru a nu fi prins.

Deși nu a fost depusă nicio plângere legată de evenimentele din această săptămână, polițiștii fac în continuare cercetări pentru a descâlci ițele acestui caz bizar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS