6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn veteran de război din Vaslui a împlinit 100 de ani

Un veteran de război din Vaslui a împlinit 100 de ani

Un veteran de război din comuna Ghergheşti a fost sărbătorit, vineri, de autorităţi cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, informează Agerpres.

Născut în anul 1922, plutonierul adjutant în retragere Dumitru Prăvălici este singurul veteran de război din comuna sa.

„La nivelul comunei Ghergheşti, dintr-un număr de peste 80 de persoane care erau în evidenţele noastre acum şapte ani, mai avem la ora actuală un singur veteran de război. Este vorba despre domnul Prăvălici Dumitru, sărbătorit astăzi, şi un număr de 11 văduve de veterani. Cât de curând vom vorbi la trecut, fără voia noastră, despre acest segment de bătrâni”, a spus preşedintele Asociaţiei Veteranilor şi Văduvelor de Război „Peneş Curcanul” Vaslui, col. Marin Costia.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, i-a oferit veteranului de război o plachetă de excelenţă.

„Este un exemplu pentru toţi, pentru ţara noastră. Este, în acelaşi timp, o onoare pentru noi, autorităţile publice locale, că am avut ocazia să-l sărbătorim la împlinirea vârstei de 100 de ani, un om care a luptat pentru ţara noastră. Poate că generaţiile viitoare, dacă vor vedea aceste mărturii, vor avea un sentiment mai puternic patriotic, în legătură cu înţelegerea sacrificiului pe care aceşti oameni l-au făcut”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu.

Dumitru Prăvălici a făcut parte din ultimul contingent de soldaţi care au luptat pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS