Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 159.123 persoane în decembrie 2021, cu 1.258 mai mulţi faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.013), Bacău (8.879) şi Buzău (7.819), iar cei mai puţini în Bucureşti (236) şi în judeţele Ilfov (888) şi Timiş (1.281).
Suma medie plătită în ultima lună a anului trecut de statul român beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 260,35 lei, iar suma totală plătită s-a ridicat la 41,428 milioane de lei, conform Stirile Pro Tv.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (339,99 lei), Covasna (311,57) şi Braşov (311,16 lei).
Venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar
Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.