3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDanemarca, prima țară din UE care va ridica toate restricţiile anti-Covid

Danemarca, prima țară din UE care va ridica toate restricţiile anti-Covid

Danemarca devine de marţi prima ţară din Uniunea Europeană care va ridica toate restricţiile anti-Covid. În ciuda numărului record de cazuri, autorităţile se bazează pe ratele mari de vaccinare. Valul de Omicron este considerat inofensiv.

Danemarca devine de marţi prima ţară din Uniunea Europeană care va ridica toate restricţiile anti-Covid. Decizia autorităţilor se bazează pe ratele mari de vaccinare, în ciuda numărului record de cazuri, potrivit Stiripesurse.ro.

Ţara scandinavă renunţă la măşti, certificate verzi şi limitarea orelor pentru industria ospitalităţii. Cluburile de noapte se vor redeschide fără limită de persoane.

Rămân în vigoare restricţiile la graniţă pentru călătorii nevaccinaţi

Totuşi, rămân în vigoare restricţiile la graniţă pentru călătorii nevaccinaţi care sosesc din ţări non-Schengen.

Peste 60% dintre danezi au făcut a treia doză, fiind peste media europeana care se află undeva la sub 45%.

„Întrucât Omicron nu este o boală gravă pentru cei vaccinaţi, credem că este rezonabil să ridicăm restricţiile”, a declarat epidemiologul Lone Simonsen.

Într-un sondaj publicat luni de cotidianul Politiken, 64% dintre danezii chestionaţi au răspuns că au încredere în politica guvernului privind gestionarea pandemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS