0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLocuri de muncă în Danemarca

Locuri de muncă în Danemarca

Angajatorul  GREENPEAS  ENTERPRISE  APS din Danemarca oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 100 de  locuri de muncă vacante pentru lucrători în agricultură – culegători de mazăre.

Locul de muncă va fi în insula Funen (Fyn) din Danemarca, ferma din Industrivej 1 E, 5750, orașul  Ringe.

Angajatorul caută persoane îndemânatice și mobile la cules de mazăre, căpşuni, porumb şi alte culturi. Cultura principală este mazărea. Pot aplica și cupluri. Se va munci într-o fermă unde majoritatea lucrătorilor sunt din România împreună cu câteva persoane din Danemarca, cu oportunități de dezvoltare a abilităților de muncă și socializare. Compania promovează respectul reciproc, responsabilitatea și încrederea reciprocă între lucrători. Se încheie contract direct la fermă, fără intermediari și fără comisioane. Se acordă asistență în completarea și trimiterea actelor necesare pentru obținerea dreptului de muncă în Danemarca. Se asigură transport săptămânal cu autobuzele companiei  la cumpărături. Există posibilitatea de a avansa în diferite funcții, ca supervisor, conducător de camion/tractor etc. Există posibilitatea de prelungire a contractului pentru cei care doresc să lucreze și altfel de munci după terminarea sezonului de mazăre.

Cerințe: vârsta minimă 18 ani, condiție fizică bună, experiență în agricultură.

Nu sunt cerințe de limbă străină.

Plata

Plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă. Salariul poate ajunge până la 2000-2500 euro brut/lună. Salariul se acordă lunar. Se acordă avans săptămânal, se poate achita cash, se poate vira în cont bancar. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației daneze. De exemplu, la un salar de 2000 euro brut/lună  rămâne un net  de aproximativ 1600 euro. Se oferă un bonus 12,5% la totalul salariului, acesta reprezintă bani de concediu conform legislației daneze. Mai multe informații despre impozite: http://www.skat.dk.

Cazare

Cazarea se face în rulote. Fiecare rulotă are 4 camere, iar în fiecare cameră stau 2 persoane, rulota este echipată cu baie și toaletă. În camping sunt disponibile separat de rulote: bucătărie complet mobilată (frigidere, aragaze), sala de mese, extra băi cu dușuri, mașini de spălat, TV, internet wireless. Taxa de cazare este de 9 euro pe zi cu toate utilitățile incluse. Taxa de cazare se reține din salar la plecare. Asigurarea medicală este plătită de angajator. Transportul România – Danemarca este plătit de angajat.Transportul de la locul cazării la locul de muncă în Danemarca este suportat de angajat și costă 2,5 euro/zi. Opțional lucrătorii pot să își aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă, își pot aduce mașinile personale. Cei selectați trebuie să aducă ustensile de bucătărie (oale, tacâmuri etc.), să aibă echipament de muncă (inclusiv geacă de ploaie, cizme etc.) și să aibă la ei o anumită sumă de bani pentru a putea cumpăra de mâncare până la primul salariu. Mai multe informații despre cazare și transport se găsesc pe website-ul www.My-greenpeas.com. Cei selectați vor primi informații detaliate referitoare la cardul european de sănătate, deducere de taxe etc. înainte de a pleca din România.

Alte informații utile

Durata contractului: iunie-septembrie 2022.

Program de lucru 40-50 de ore/săptămână, 6 zile/săptămână. De regulă se lucrează în intervalul orar 07-15.

Candidații trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba română, pe adresa de email: [email protected]. Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 004551501097 sau pe Facebook Andreea Motoc.  Alte informații  se găsesc pe website-ul www.My-greenpeas.com.

Pentru monitorizare, emailurile vor fi trimise și la [email protected].

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona oferta  accesând https://www.anofm.ro/eures/solicitanti.html.

Pentru detalii suplimentare cei interesaţi se pot adresa consilierului EURES din cadrul AJOFM Vâlcea  din Rm.Vâlcea, str. Dacia, nr. 8, et. III, birou 302, jud. Vâlcea și/sau la telefon 0350.419.715 ; mobil 0733.919.155.

Data limită de înscriere: 20.02.2022.    

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS