Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, că procesul de modernizare a forțelor aeriene nu se va opri, urmând să fie achiziționate avioane de ultimă generație, F 35.
Iohannis le-a transmis militarilor că Armata României este o instituție fundamentală a statului, întotdeauna dedicată apărării independenței, integrității și suveranității naționale, scrie Mediafax.
„Valorile morale pe care se bazează forța combativă a acesteia: onoare, patrie și datorie constituie fundamentul misiunii fiecărui militar. Forțelor aeriene le revine un rol major în consolidarea capacității de apărare a țării noastre, fiind capabile să execute misiuni complexe de apărare a spațiului aerian al României, precum și să efectueze misiuni de transport aerian la mare distanță”, a spus Iohannis.ADVERTISING
Președintele a afirmat că noile aeronave F 16 permit eficiență ridicată în misiuni, dar vor fi achiziționate și avioane de tip F 35.
„Noile tipuri de avioane intrate în dotarea Armatei, în special aeronavele F 16, permit executarea cu eficiență ridicată a tuturor misiunilor specifice. Procesul de modernizare a forțelor aeriene nu se va opri, însă, aici. Avem în vedere să achiziționăm și avioane de ultimă generație F 35”, a spus președintele Klaus Iohannis.